Recent Posts

COALIȚIA PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI


Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) prin intermediul Grupului de lucru pentru Infrastructură a facilitat, în data de 5 iunie, o dezbatere între Ministrul Transporturilor, domnul Lucian Șova, și reprezentanți ai companiilor de construcții pentru a găsi împreună posibile soluții pentru blocajele cu care se confruntă marile proiecte de infrastructură.


Având în vedere contribuția importantă a sectorului de construcții pe care o aduce PIB-ului României, dinamica acestui sector reprezintă un semnal important al activității economice la nivel național. În contextul întârzierii implementării Master Planului General pentru Transporturi, a unei rețele de autostrăzi slab dezvoltate în comparație cu cele din Europa, al nivelului redus de investiții publice, al crizei de resurse umane din sector și a concurenței neloiale din partea companiilor de stat, CDR și-a asumat rolul de mediator în cadrul unei discuții despre responsabilitățile ce trebuie preluate de către autoritățile publice și sectorul privat.


Deblocarea sectorului de construcții este una din principalele condiții pentru dezvoltarea infrastructurii românești, un efort pe care organizațiile membre CDR îl susțin activ.


În urma acestui dialog constructiv, s-a stabilit crearea unui grup de lucru mixt alcătuit din reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și CDR. Scopul acestui grup este să contureze un Pact Național pentru Infrastructură în vederea tratării problemelor punctuale sub forma unui parteneriat, care printr-o abordare transversală să producă soluții pe termen scurt, mediu și lung.



_________________________

Despre Coaliția pentru Dezvoltarea României

Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR), una dintre cele mai importante inițiative ale mediului de afaceri din România, reunește reprezentanți ai investitorilor români și străini în România și este condusă de un Consiliu Director format din președinții și vicepreședinții a șase asociații de business: Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerț Americană în România (AmCham), Camera de Comerț Franceză în România (CCIFER), Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK), Consiliul Investitorilor Străini (FIC) și Romanian Business Leaders (RBL). Coordonarea Coaliției este asigurată prin rotație de către unul din membrii Consiliului Director, pentru o perioadă de șase luni.