Please reload

Recent Posts

Nu arunca chiștoace, strada nu e o scrumieră!

August 19, 2019

ARILOG susține campania voluntară “NU ARUNCA CHIȘTOACE. STRADA NU E SCRUMIERĂ”

 

Aceasta a fost lansată pe data de 29 mai 2019 la inițiativa a doi cetățeni pentru care spiritul civic reprezintă o adevărată valoare în viață, Răzvan Buşulescu şi Marian Rădună. Amândoi au joburi full-time, familii, copii, însă nevoile societăţii în care trăim nu i-au lasat indiferenți.

Campania are ca obiectiv responsabilizarea cetăţenilor acestei ţări, care trebuie să înţeleagă faptul că pentru a trăi într-o ţară curată şi civilizată este nevoie şi de implicarea lor, iar schimbările mari nu se produc peste noapte, ci necesită multă muncă şi voinţă din partea tuturor.

Proiectul se bazează exclusiv pe voluntariat și constă în distribuirea, în trafic și nu numai, a unor materiale promoționale: scrumiere, flyere, stickere ce pot fi lipte pe autoturisme.

 

Acțiuni:

  • 8 iunie 2019 - Piața Unirii

  • 9 iulie - stația de metrou Pipera

  • 27 iulie - Mogoșoaia

  • 6 august - Mamaia

  • 7 august - Costinești

  • 8 august - Mangalia

  • 12 august - stația de metrou Preciziei

la care se adaugă diverse festivaluri și evenimente culturale, dar mai ales interacțiunile zilnice cu ceilalți cetățeni.

 

Mesajul initiatorilor este acela că doar o comunitate mare poate produce o schimbare, atât la nivelul mentalității colective, cât şi la nivelul comportamentului oamenilor care o reprezinta. Toti merităm să trăim într-o ţară mai curată şi mai civilizată, aşa încât îi invităm pe toţi cei care simt la fel ca noi să nu rămână indiferenţi.

Materialele promotionale nu sunt si nu vor fi vreodata vandute către voluntari sau către companii. Acţiunea aceasta este pur voluntară, lipsită de orice caracter pecuniar, noi nu urmărim obţinerea vreunui beneficiu material din aceste acţiuni. Implicarea noastră în acest proiect vine doar din dorinţa de a face ceva, atât cât putem, pentru a avea un oraş, o ţară, o societate, mai curate şi mai civilizate.

 

Amintim faptul că la nivelul municipiului Bucureşti, potrivit prevederilor Hotărârii C.G.M.B. nr. 181/2017, fapta constând în „aruncarea biletelor de călătorie, resturilor de ţigări sau hârtii şi alte tipuri de deşeuri pe domeniul public” se sancţionează cu amenda între 2.000 şi 5.000 lei.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 102 pct. 23 din O.U.G. 195/2002 – Codul rutier, aplicabile la nivel naţional, fapta constând în „aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substanțe sau vehicule, după caz” constituie contravenţie şi se sancţionează cu 9-20 puncte-amendă (adică între 1.305 lei şi 2.900 lei).

 

________

 

Pentru mai multe detalii despre cum puteți susține această campanie vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

 

Marian Rădună – 0724.505.050

Răzvan Buşulescu – 0744.641.610

Share on Facebook
Please reload

Please reload

Archive
Search By Tags
Please reload

Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • LinkedIn Social Icon
  • YouTube Social  Icon

Contact Us

Address: 16th Alexandru Radovici Str, 5th floor, District 2, Bucharest

Tel.: 0740-199-919

© 2017 by ARILOG.

  • Black YouTube Icon