Recent Posts

Cum poți transforma managementul livrărilor într-o strategie eficientă de diferențiere

Back to School și Black Friday 2021: O nouă strategie de livrare a comenzilor ca diferențiator competitiv


Compania de tehnologie Innoship, membră ARILOG, anunță lansarea unui nou proiect dedicat tuturor retailerilor, prin care le oferă acestora psibilitatea de a evalua GRATUIT performanța curierilor raportată la modul existent de lucru - Innoship Free Analytics.

Din articolul de mai jos veți afla câteva informații despre cum pot utiliza retailerii strategia de livrare ca diferențiator în perioadele aglomerate care vor urma și aplicabilitatea instrumentului Innoship Free Analytics.


Toamna este una dintre cele mai aglomerate perioade pentru retaileri. Campaniile Back to School și Black Friday reprezintă oportunități imense pentru afacerile care vor să atragă mai mulți clienți, însă diferențiatorii competitivi sunt din ce în ce mai greu de găsit.

În acest articol vei afla cum te poți diferenția față de competiție printr-o strategie mai puțin cunoscută și anume managementul livrarilor.

Poate suna complicat la prima vedere, dar te asigurăm ca urmărind cu atenție cei doi pași recomandați, vei putea implementa rapid o strategie de livrare cu eforturi minime.


Așadar, să începem:


1.   Implementează în checkout opțiunea de livrare “ Ridicare personală” și oferă clienților peste 5.000 puncte de livrare. 

Mai jos poți observa check-out-ul Elefant.ro, care este un exemplu foarte bun. Am înțeles din trendurile anilor trecuți, iar 2020 ne-a reconfirmat, că aceasta opțiune de livrare este în creștere în topul preferintelor la check-out.

Marii retaileri online din România precum eMAG, Decathlon, Flanco, FashionDays, Elefant, Libris, Cărturești etc. declară că în timpul anului peste 15% din livrări sunt în punctele fixe (lockers sau puncte de lucru), iar în perioada de toamnă procentul crește semnificativ.

În perioada de final a anului volumul mare de comenzi gestionat de companiile de curierat atrage după sine un risc suplimentar de întârziere a livrărilor, așadar opțiunea de livrare cu ridicare personală aduce beneficii pentru toate părțile implicate:

  • Retailer: rata de retur scăzută, mai puține reclamații, costuri de livrare mai mici (livrarea în locker are un cost mai mic comparativ cu livrarea la domiciliu)

  • Client: flexibilitate, confort și siguranță. Comanda ajunge în cel mai apropiat punct de livrare fără să fie nevoie de interacțiune cu alte persoane.

  • Curier: o eficiență mai mare a livrărilor la timp, gestionand mai multe colete simultan într-un singur punct de livrare.

Din punct de vedere tehnic, implementarea acestor puncte de livrare cu ridicare persoanală este tot mai facilă. Cele mai multe platforme de e-commerce din România oferă deja integrări directe.