Maersk și IB Cargo ajung la 100.000 mp de depozitare în CTPark Bucharest West
București, 23 mai 2023 - CTP, cel mai mare proprietar și dezvoltator de spații logistice și industriale din Europa, extinde parteneriatul în România cu furnizorii de servicii logistice personalizate Maersk și IB Cargo la o suprafață totală de circa 100.000 mp. Maersk și IB Cargo operează în CTPark Bucharest West centrul de distribuție regional pentru unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier din lume, produsele companiei fiind livrate de aici către magazine din Sud-Estul Europei și Estul Mediteranei.
Maersk a debutat pe piața din România în 2021, odată cu centrul de distribuție din parcul industrial CTPark Bucharest West, amplasat în vestul Bucureștiului, la km 23 pe Autostrada A1 și în parteneriat cu IB Cargo. Odată cu dezvoltarea businessului, suprafața închiriată în CTPark Bucharest West a crescut cu peste 30%, ajungând la un total de aproximativ 100.000 mp în Q1 2023.
În același timp, CTPark Bucharest West, planificat să devină cel mai mare parc industrial din Europa, a continuat să se dezvolte. În mai puțin de doi ani, suprafața construită a crescut cu peste 100.000 mp, la 770.000 de mp și alți 160.000 mp sunt în construcție. CTPark Bucharest West se apropie astfel de pragul de un milion de mp, consolidându-și poziția de cel mai mare parc industrial din România, care oferă totodată cea mai bună calitate a vieții pentru angajați din depozite.
“Creștem odată cu clienții noștri, iar extinderea unor parteneri precum Maersk și IB Cargo care își dezvoltă operațiunile alături de noi demonstrează că putem răspunde nu doar nevoilor de set-up, ci și celor de creștere ulterioară ceea ce este extrem de eficient în managementul costurilor pentru operațiuni logistice”, spune Ana Dumitrache, Managing Director , CTP România.
Maersk și IB Cargo operează cel mai mare depozit din România utilizat de importantul retailer de mobilier, aceasta fiind și cea mai mare operațiune a furnizorilor de servicii logistice din această parte a lumii și care deservește Europa de Est, Balcanii, Orientul Mijlociu și Turcia dintr-o singură locație, CTPark Bucharest West. Inițial capacitatea de distribuție a centrului era de peste 100.000 de paleți, iar volumul zilnic de operațiuni era de 70 de camioane/zi.
„Suntem foarte mândri de acest proiect și mai ales de modul în care a evoluat și a crescut în ultimii doi ani, în linie cu strategia noastră de dezvoltare și cu dorințele noastre de a crește gradul de acoperire pe care-l avem în Sud-Estul Europei. Faptul că împărtășim aceleași valori cu partenerii noștri și prețuim transparența în business a contribuit, de asemenea, la extinderile succesive din CTPark Bucharest West, capacitatea totală ajungând la 102.000 mp”, afirmă Eusebiu Dumitrescu, Site Manager Maersk România.
CTPark Bucharest West oferă servicii de cea mai înaltă calitate clienților săi și celor peste 2.000 de angajați care lucrează pentru companiile prezente în parc. Printre serviciile oferite se numără: servicii medicale, cantină, cafenea și spații de relaxare, aflate într-un spațiu multifuncțional sustenabil, denumit Clubhaus, care funcționează și ca o platformă pentru sesiuni de training, cu amfiteatru, dar și săli de ședințe puse la dispoziția chiriașilor parcului și a angajaților lor.
În România, CTP deține o suprafață totală de aproximativ 2,5 milioane mp de depozite de clasa A în multiple orașe din România, printre care: Arad, Brașov, București, Oradea, Sibiu și Timișoara.
Despre CTP
CTP este cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de proprietăți imobiliare logistice și industriale listate la bursă din Europa în funcție de suprafața închiriabilă, deținând 10,9 milioane de metri pătrați de GLA în 10 țări. CTP certifică toate clădirile noi în conformitate cu BREEAM Very good sau mai bine și a obținut un rating ESG "Low-Risk" de către Sustainalytics, subliniind angajamentul său de a fi o afacere sustenabilă. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul CTP: www.ctp.eu.